citită 14 august -28 octombrie 2024

O carte pe care Gorki o închină fiului său.

Chat gpt spune așa despre carte:

„Copilăria” este primul volum din trilogia autobiografică a lui Maxim Gorki, în care autorul descrie perioada copilăriei sale petrecute în Rusia secolului al XIX-lea.
Povestea începe cu moartea tatălui lui Alexei (alter ego-ul lui Gorki), eveniment care îl aduce pe băiat, împreună cu mama sa, în casa bunicilor din partea mamei. Aici, Alexei este martor la violențele și conflictele din familie, mai ales între bunicul său autoritar și rudele sale. În ciuda mediului dur și sărăciei, Alexei găsește alinare în poveștile pline de înțelepciune ale bunicii sale și în prietenia cu alți copii.
Romanul este marcat de experiențele amare ale copilăriei lui Gorki, dar și de momentele de tandrețe și frumusețe care îi modelează personalitatea și viziunea asupra vieții. Gorki ilustrează în mod realist și empatic dificultățile copilăriei într-o familie disfuncțională, oferind o perspectivă profundă asupra condiției umane.

Eu spun așa și scot citate:

I
E un narativ rusesc pe cinste care parcă mai mai formează și pe mine puțin pe măsură ce îl citesc.
Începe direct cu moartea tatălui. Mama e pierdută și bunica îl consolează. Copilul e prima dată în fața cu moartea și plânsul unui adult. Colac peste pupăză mama e și lovită de durerile facerii. Mai întâi apare o minge neagră și mare apoi un scâncet de copil. E un băiat.
Urmează îngropăciunea, pe o ploaie caldă de vară. Bunica se supără nițel că nu plânge și el, dar el nu plânge decât atunci când e umilit, nu de durere. Când plângea tatăl râdea de el iar mama îi spunea să nu mai scâncească.
Copilul născut moare și ei pleacă cu vaporul. Un marinar e omenos și consolează copilul.
O descriere superbă la pagina 13.
Vaporul merge din Astrahan către Saratov. Și apoi altundeva, numai bine să fie descrisă o atmosferă rusească. Bunica are ochii negrii, e încă frumoasă dar are nasul puhav, ca trage tabac pe nas. Bunica e grasă, dar e agilă și moale ca o pisică. Avea în ea ceva întunecat, dar în ea ardea nestinsă o lumină plină de căldură și voioșie.
Dragostea mărinimoasă a bunicii, pentru toată lumea din jur, i-a îmbogățit sufletul și i-a dat puterea și tăria să înfrunte greutățile vieții.
Era acum 40 de ani și ei trebuiau să ajungă la Nijni-Novogrod și călătoria dura mai mult.
El era bucuros de natura între malurile Volgăi alături de bunica. Care avea peste 60 de primăveri și toamne și îi spunea o poveste cu haiduci buni la suflet, cu sfinți, cu dihănii de tot felul și cu draci.
Și bunica așa frumos povestea că au invitat-o și marinarii la cină și i-au dat și votcă ca să le povestească mai departe.
Iar eu sunt așa de furată de cum scrie Gorki ca îmi vine să scriu tot.
Dar o să fiu telegrafică și cu citate.
Ajung la destinație și se întâlnesc cu neamurile multe ale bunicii. Îi vedea drept dușmani, mai cu seamă pe bunic, pe care îl privea cu neliniște și curtoazie in același timp.
În casa nouă se aude: santal-fuchsina-vitriol.

II
O istorie năprasnică povestită de un geniu bun în care e povestit cercul strâmt şi înăbușitor, plin de înfiorătoare impresii în care trăiește rusul de rând, plin de vrajba unuia împotriva celuilalt.
În noua casă a lui Maxim se iscă o mare încăierare între cei 10-15 nemembri înrudiți și când se termină larma și vaietele mai face și el o boroboață: “dă jos fierul de călcat, care a căzut mai întâi pe prichiciul vetrei și de acolo a nimerit în căldarea cu laturi”. P23
Îl aude bunicul de care oricum se temea cumplit. Era un om rău căruia îi plăcea când vorbea cu oamenii, să-i ia în zeflemea și să-i înjosească, numai ca să-i zădărască și să-i înfurie. P24
Maxim era să fie și scărmănat și a vrut să și vopsească materiale, cum făceau ceilalți din familie. Voia să-și însușească meseria de vopsitor, a dorit a vopsi fața de masă albă a bunicii, la sfatul unui văr. I-a ieșit doar la un colțișor, ca s-au alertat toți.
A mâncat bătaie mare de la bunic, de a zăcut 3 zile și s-a copt la minte. Se uita la oameni cu luare aminte și simțea cu o nemaipomenită ascuțime orice umilință sau durere, a lui sau a celorlalți. Îl ura pe bunic, dar până la urmă a ajuns să îl respecte și iubească că a venit și a adus zaharicale și l-a mângâiat. Dar cel mai important, i-a povestit și așa l-a văzut în alt fel.
A aflat și ca țigănuș s-a băgat să fie și el croit în locul lui, așa pe furiș, ca să îl mai scape de lovituri. Îl învață și cum să stea ca să fie bătaia mai ușoară.

III
Maxim se însănătoșește și își dă seama că situația lui țigănuș e mai specială, pentru că e tare apreciat pentru talentul lui la muncă, pentru mâinile lui de aur. Dar în același timp se zice despre el și că e și leneș și hoț.
Bunica voia să cumpere ca un alt nepot să nu se ducă la oaste și îi povestea povești ca niște basme. Și ca pe țigănuș îl găsise pe o bancă și îl luase ea să-l crească. Și ca ea, bunica, avusese 18 copii. Și îl îndemna să îl iubească pe țigănuș,
Și țigănuș dresa animale și făcea si care trase de gândaci. Și făcea și scamatorii și șmecherii și avea 19 ani, chiar dacă nu se deosebea de ceilalți copii din casă.
În casa aceea mare se încingeau și ospețe apoi chefuri strașnice, de asculta Maxim o vrajă de muzică de îl cuprindea mila și de ceilalți și de sine însuși. Maxim învață ce înseamnă să uite de el, când se uită la un cântat sau un jucat desăvârșit. Mai afla și de cât de bun la suflet era tatăl lui, de îl cuprindea o tristețe domoală, copleșitoare, îi îneca sufletul. Și o încordare fără răgaz.
Lui țigănuș i se spunea de fapt Ivan și așa prietenie leagă Maxim cu dansul, de în continuare strecura mâna pe sub vargă, când îl bătea bunicul pe Maxim.
Țigănuș se ducea și la cumpărături cu sania, mai mult la furat de prin piețe. Primea 5 ruble și se întorcea cu marfa de 15 ruble.
Meșterul Grigori i-a rămas prieten lui Maxim după ce țigănuș Ivan a pierit sub o cruce sub care trebuiau de fapt să piară ceilalți, răii din familie. Și l-au îngropat pe tăcute, fără nici un alai.

IV
Bunica făcea rugăciuni lungi ce încheie o zi plină de amărăciuni, de certuri și de bătăi. Îi înșira lui Dumnezeu, amănunțit, tot ce se întâmpla în casă. P61 se ruga la Dumnezeu și ca să îi trimită bunicului un vis bun, ca să înțeleagă cum se împarte averea între copii.
Maxim îi cerea să îi povestească despre Dumnezeu și ea o făcea ca într-un tablou de Monet(zic eu). Și se făcea mică și sfioasă și din ochii ei izvora o lumină nespus de caldă.
“S-a milostivit Dumnezeu de dânsul și l-a adunat de pe pământ”. P64
Mătușa Natalia se ruga și ea la Dumnezeu să o strângă de pe pământ, că o tot bătea unchiul.
Dar bunicii i se părea ca e mai puțină bătaie ca în tinerețea ei, când bunicul: “mi-a tras o dată o bătaie soră cu moartea și vreme de 5 zile nici mâncare nu mi-a dat”. P65
Bunica vedea și îngeri și diavoli și se îngrijea de icoanele ferecate cu argint și mărgăritare. Cărora le spunea “scumpă fețișoară”.
Diavolilor le plac șotiile. Și bunica avea multe povești cu ei. Vorbea simplu și era pătrunsă, de nu puteai să nu-i dai crezare. P68
Bunica știa și multe stihuri și nu se temea de nimic, în afară de gândacii negri. Pentru că nu înțelegea care era rostul lor pe lume.
Și pe când stătea la sfat prietenesc cu Dumnezeu a luat foc și casa, de au trebuit să fugă cu tot cu copii și icoane. La sfatul bunicii, care a și intrat în foc, ca să ia vitriolul și să nu sară în aer cu toții. Sub țipetele îngrozite ale bunicului. Și mai departe a dat și porunci oamenilor veniți, de cum să stingă focul. Ba, mai mult, l-a și scăpat pe bunic de un cal înnebunit de limbile de foc. Infigându-se în fața lui cu brațele în cruce. P72
Vin pompierii, focul e stins și Grogori aproape dat afară. Și-a așa nu ar fi mai văzut bine și ar fi pus focul. Dar o iau pe Natalia durerile facerii și casa clocotește iar. Și Maxim o ia pe coajă de la unchi și se trezește legănat pe picioarele bunicului, la icoane. Mătușa a murit.

V
Primăvara pleacă unchii. Bunicul cumpără o hardughie cu chiriași mulți, care avea și cârciumă. Maxim și bunica se uitau de sus la bețivi și la bătăi. Bunica avea grijă și de grădină și de chiriași, făcea pe moașa, judeca și certurile de familie de prin vecini, doftoricea copii și dădea sfaturi în gospodărie. El a întrebat-o dacă știe să citească. Și ea nu, ca vrăjitoria e știință grea și ea nu știa să citească.
Mama bunicii fusese beteagă și amărâtă și o luase pe bunica la cerșit până împlinise 9 ani. După aceea i-a fost rușine. A învățat să împletească horbote și în 2 ani i s-a dus vestea în tot târgul. Horbotele sunt dantelele. Și ea dorea ca mama să nu mai cerșească, dar nu a fost de acord, că voia să i facă zestre. Și a apărut bunicul cu mama lui haină cu covrigărie. “Dumnezeu îi vede, iar de iubit îi iubesc dracii”. P81
Și bunicul s-a îmbolnăvit și voia să însoare băieții și înșira numele tuturor fetelor nemăritate din târg. Apoi îl învață pe Maxim să citească. Țipa și era mânios și s-a molipsit și el de la bunic și apoi i-a fost mai ușor să învețe. Învăța repede și ușor și de aceea primea mai puțină bătaie. Și bunicul îl învăța să fie șiret, că cinstea e soră cu prostia. P84
Îl trimitea să citească psaltirea, chiar dacă ambilor le plăceau mai mult poveștile. Bunicul avea povești cu Napoleon și ostașii lui care cereau colaci fierbinți dar tot mureau de frig, că nu erau obișnuiți cu așa vreme.
În Biblie nu se pomenește nicăieri despre iarnă.
Bunicul se atașase de un franțuz care o rupea și pe rusește și cânta. Și a plâns pe ascuns când el a murit, franțuzul.
“Războaiele sunt treabă împărătească, noi nu putem să o înțelegem”. P90
Și bunicul ii trage pentru prima oară un pumn bunicii, de îi sparge buza.

VI
Unchii fac necaz și vor să îl ucidă pe bunic. Nu le iese. Maxim se gândește tot mai des la mama lui și vrea să o pună in mijlocul tuturor basmelor și legendelor pe care le știe de la bunica. O ridică în închipuirea lui de la faptul că ea nu vrea sa trăiască cu familia ei.
Mai ales că li se dusese vestea de bătăuși în noua lor casă. Bătrânul nu vrea să-și dea proprii copii pe mâna poliției, chiar dacă îl suduie la el în casă. Și mai vine și cu bătaia. Mișa îi rupe mâna bunicii și vine o babă mai urâtă ca moartea să o pună la loc.

VII
În fiecare dimineață bunica găsea noi cuvinte de laudă pentru Maica Domnului și lui Maxim îi plăcea să o asculte.
Rugăciunile bunici erau întotdeauna acatiste și naive cântece de slavă, izvorâte din adâncul inimii. Bunicul o certa că boscorodește cum știe ea.P106
Maxim înțelesese cum bunicul avea un Dumnezeu și bunica altul. Pe Dumnezeul bunicii îl înțelegea, trezea în el o rușine pe care nu o putea învinge și de aceea pe bunica nu putea minți niciodată.
A încuiat cârciumăreasa în beci, ca s-o pedepsească pentru că a înjurat bunica și-a aruncat cu morcov în ea, însă a ajuns să fie bătut de bunica și chiar bunica i-a dat drumul cârciumăresei. Apoi explică seara că Dumnezeu se cade să judece și să pedepsească, iară nu ei.
Bunicul spre deosebire de bunica se spăla și pieptăna înainte să se ducă în colțul cu icoane. Spre deosebire de bunica avea mereu aceleași rugăciuni și Maxim le învățase pe dinafară.
Egal certa pe toată lumea și nu dăruia domnului măcar o vorbuliță din inimă.
Bunicul vorbea mult de cruzimea lui Dumnezeu iară bunica de bunătatea lui.
Bunicul îl învață de legi, de pravile și de cinovnici.
La biserică ce citea preotul și dascălul era pentru Dumnezeul bunicului, iar psalții cântau întotdeauna rugăciunile bunicii.
Pe uliță Maxim nu avea voie, pentru că se bătea cu copiii, nefiind de acord cu cruzimea imensă a acestora. Era neobișnuit de dezvoltat, rezistent și puternic pentru vârsta lui.
Oricum nu-i plăcea pe uliță, pentru că erau tot felul de personaje bețive și răuvoitoare.

VIII
Bunicul vinde casa și cumpără alta pe o uliță mai liniștită. Tot așa o dă în chirie cu bunica. Dar se mai vedeau și soldați și baionete, era război.
Și era și un personaj, poreclit “bună treabă”, care cositoarea plumb și îl fascina pe Maxim, bunica îl chema la ceai și la masă. Dacă ar fi fost mai bogat și mai bine îmbrăcat pesemne i-ar fi fost teamă de el, lui Maxim de acel bărbat. Și bărbatul acesta cam strică odaia prin ce face cu costitoritul lui pentru diverse ilegalități. Bunica era pentru el, că era sărac. Și bunica îi chema oricum pe toți la masă și mai spunea uneori și povești. O poveste l-a impresionat pe acel chiriaș până la lacrimi. Și toți au comentat ca a fost cineva și uite ce a ajuns. E stingherit apoi și lipsește câteva zile, după care se plânge la bunica ca e singur. Bunica i-a recomandat să se țină departe de el dar Maxim a făcut pe dos și a primit recomandarea de a învăța să scrie, ca să scrie poveștile bunicii. Stă apoi mai mult pe lângă el și era scump la vorbă dar spunea întotdeauna ce trebuia. Și când voia să îi atragă atenția asupra unui lucru îl împingea pe Maxim. Maxim “s-a legat repede și tare de “bună treabă”, avea nevoie de el și când suferea umilințe și când era voios. P136
Și a mai primit și recomandarea de a nu se mai impresiona, și de a se uita la tot. Și ca puterea stă în repeziciunea mișcărilor.
Bunicul îl bătea crunt pentru fiecare vizită pe care i-o făcea acestui om, ale cărui haine miroseau a acid, de până și pisica fugea de el.
Oamenii îl credeau vrăjitor.
Până la urmă pleacă și plâng prelung și el și Maxim.
Și așa a început maxim prieteniile cu toți oamenii care se simțeau străini de Rusia, țara lor și erau și cei mai buni oameni.

IX
“Când mă gândesc la copilăria mea, mă asemuiesc un stup de albine în care tot soiul de oameni simpli și șterși au adus întruna, ca și albinele, mierea cunoștințelor și gândurilor lor despre viață, îmbogățind sufletul, fiecare cu ce se învrednicea. Că de multe ori mierea pe care o aduceau era necurată și amară, dar orice cunoștință tot miere este”. P141
După ce a plecat “bună treabă” Maxim s-a împrietenit cu moș Piotr, care a schimbat multe slujbe, pentru a avea cu ce își plăti libertatea. Avea o iapă bătrână pe care nu o bătea niciodată și știa să citească. Se ciorovăia cu bunicul lui Maxim pe care sfânt este mai sfânt.
Moșului îi plăceau curățenia și rânduiala.
Și de la el a aflat Maxim multe povești despre boieri imorali. Povești ce uneori îl plictiseau. Și a mai luat și bătaie din cauza bătrânului.
Și Maxim era atras și fascinat de niște băieți care nu se certau și nu se păcăleau niciodată, cum făceau toți ceilalți în jurul lui. Și îi tot urmărea, la un moment dat a ajutat la scoaterea unuia dintre ei din fântână. Ceea ce peste câteva zile a dus la o invitație de a sta cu ei. Erau buni, aveau mamă vitregă și tatăl l-a dat pe Maxim afară. L-a dus și la bunic, așa a aflat ca e polcovnic. Adică colonel. Ia bătaie mare, moș Piotr îi povestește cum cei trei frați sunt cuconași, iar el Maxim, un pui de năpârcă, nu are ce tovărășie să caute cu dânșii. Și l-a îndemnat să îi bată și au ajuns la ceartă și aproape bătaie, de Maxim a trebuit să se ascundă după bunica. Apoi moșul l-a urât, că era doar un copil cu chip de moșneag.
Maxim a rămas prieten cu cuconașii, în pofida interdicțiilor. Și moșul este omorât, ieșind circ mare cu poliția, pare-se că era și jefuitor de biserici.

X
Maxim mai vâna păsărele dar îi era și drag să privească cum trăiesc păsărelele și să cugete la viața lor.
Se întoarce mama lui și bunica i se plânge ca l-au scăpat din mână, nu mai are nici frică de bunic. Bunicul și bunica erau supărați pe mama, că născuse un copil și i-l dăduse nu știu cui. Totuși bunica îl ruga să o ierte. Ajung să plângă toți trei, adică și cu Maxim. Și Maxim are primele discuții mai serioase cu mama lui și simte că o să plece iar. Era trist că mama lui nu prea vorbea și trebuia să o întrebe el mereu de toate.
Totuși îl învață alfabetul laic. Și apoi mai multe stihuri, în el tot crescând dorința de a le poci și a le schimba, în loc să le redea ca atare. Bunicul îl laudă ca are cap bun, chiar de îi arde de joacă și știe rugăciunile mai bine decât el. Bunica îl laudă ca ține minte și poveștile și cântecele ei.
Totodată el fără să știe îi compune povești și poezii bunicii – îi recita tot ce ținea minte din cărți și ce născocea singur.
Maxim era mâhnit de dramele mamei și ajunsese să nu mai fie mulțumit de nimic, să fie într-o stare vecină cu deznădejdea. Mai ales că mama părea ca se ofilea în casa bunicului, chiar dacă ajunsese să îi predea lui Maxim lecții din ce în ce mai grele – de aritmetică și gramatică.
Bunicul o bate pe bunica și mama se supără.
Bunicul renunță la chiriași și primește musafiri.
Maxim își cunoaște parte din neamuri. Și se deprinde cu izbucnirile dese și schimbările de dispoziție ale mamei bunicului și bunicii.
Mai târziu a înțeles că din pricina sărăciei și a vieților mizere, rușilor le place îndeobște să facă din durerea lor petrecere, să se joace cu ea ca niște copii și rar se întâmplă să le fie rușine de nenorocirile lor. P189

XI
Mămica lui Gorki devine stăpâna casei și bunicul devine liniștit. Aproape ca nu mai ieșea din odăița lui din pod. Unde stătea să citească. Mai scotea și zestrea și se plângea ca pe vremea lui îmbrăcămintea era mai frumoasă și mai bogată iar de trăit trăiau mai simplu și mai bine. P199
Bunicul făcea aluzii ca mămica să aibă bani mulți și oameni de treabă în jurul ei.
Crăciunul a trecut cu larmă și veselie pentru că nu era seară în care mama să nu vină cu oameni mascați. Mama se masca și ea, mai bine decât ceilalți.
Maxim a fost dus după Crăciun la școală, dar nu i-a plăcut. Nici vărului Sașa, cu care se ducea și care îl invita să fugă amândoi împreună cu haiducii, și așa nu îi iubește nimeni acolo.
Se îmbolnăvește de vărsat, este legat în pod cu fâșii, de mâini și de picioare și delirează săracul.
Bine că scapă viu. Dar când se mai înzdrăvenește și e lăsat liber aiureaza iar și se aruncă pe geam. Rămâne paralizat vreo 3 luni, zace fără sa își poată mișca picioarele. Se hrănea însă cu muzica iernii – vuietul vântului, croncănitul ciorilor, urletul lupilor și larma casei.
Spre primăvară bunica începe să bea tot mai mult și să povestească despre tatăl lui. Fusese feciorul unui soldat surghiunit în Siberia, pentru cruzimea cu care se purta cu inferiorii. Părinții i-au murit de mic, a fost crescut de naș, iar la 20 ani era deja maistru tâmplar tapițer. Atelierul unde lucra era lângă casele bunicului și așa a ajuns să o pețească pe mamă de la bunică.
Bunicul tocmai fusese făcut starostele breslei, nu împărțise averea copiilor și zicea că fata lui nu este de nasul la așa un băiat. Bunica deja se tema ca fata ei va face copil necununată, ceea ce ar fi fost mare rușine, o nenorocire. Că e păcat și pentru mama și pentru tata și pentru copilul din flori. Tatăl cumpărase un inel scump, bunica a fost de acord ca ei să se cunune, deși se temea cumplit de bunic. Era să iasă cu bătaie mare dar au fugit la biserică și popa i-a cununat și bunicul nu a mai avut ce să facă. Și bunicul și bunica aveau istorii diferite despre cum s-au cununat părinții lui Maxim. Dar lui Maxim îi plăcea mai mult varianta bunicii, că știa mai bine a povesti.
Bunica mai considera și că dacă nu folosești banii pentru tine, nu-i păcat să furi. Și îl înduplecă și pe bunic să își primească fata și ginerele în casă. Și juca bunica că ginerele știa multe cântece învățate de la orbi. Care se zice că au cele mai frumoase cântece, mai bune ca văzătorii. Dar frații Varvarei, unchii, nu prea îl iubeau. Ca era pus pe șotii, inteligent și nu bea. Au vrut țintit să îl omoare dar nu au reușit.
A murit totuși în Astrahan.

XII
Maxim e tot beteag de picioare. Vine primăvara cu mirosurile ei și se înzdrăvenește. Se apucă să își facă bârlog, ca îl întristează tot ce se întîmplă în casă, inclusiv bătrâna cea verde, o alta bunică. Mama viitorului tată vitreg. Pe amândoi îi detesta și la făcea pozne. Mama vrea să îl ia la Moscova, după ce se cunună, să învețe la liceu. Mama face cununie, tatăl cel nou încă învață, să se facă hotarnic. Pleacă de la ei, plâng și Maxim și bunicul și bunica, cu lacrimi mari. Rămâne cu bunicul, are cărui povețe începe să le asculte, mai cu seamă că bunica se prinsese a bea peste măsură.
E vară. “Liniștea îți alina domol inima cu mâna-i caldă și catifelată, ștergând din minte tot ce trebuia să uiți, tot colbul leacurilor sâcâitoare de peste zi” P224
Toamna bunicul vinde casa și mai că lasă bunica flămândă. Dar ea vrea și spiridușul casei cu ei, chiar de se mută la mai rău. Bunicul o face eretică și nu o lasă. Îi noua casă apare și mama, e ca vai de ea. Tatăl vitreg pierduse tot la cărți, chiar dacă zicea că le-a ars casa. Bunicul o ceartă pe fisa – la ce i-a trebuit bărbat de 20, când ea are 30? Iese scandal mare.
Până la urmă se mută toți într-o casă în Sormovo, lângă o uzină. Troienele de zăpadă erau presărate cu funingine. Mama era însărcinată și amărâtă, bunica făcea toată treaba. Afară nu îl lăsau că se încăiera cu bieții, marea lui patimă, bătăile. Degeaba îl bătea mama cu cureaua.
“Curcubeul viu și dătător de fiori al simțământul lui căruia îi zice dragoste mi se veștejea în suflet, iar în locul lui răbufneau micile limbi de foc albăstrii ale furiei otrăvitoare, în timp ce în inimă în mocneau o nemulțumire apăsătoare și conștiința singurătății mele în harababura asta cenușie și moartă”. P231
Tatăl vitreg era absent și distant cu toată lumea. Pe mama o ocăra, ca din pricina pântecului ei mare nu mai putea primi oaspeți.
Când să nască mama Maxim este trimis la bunic. Apoi vin și mama și bunica cu pruncul nou născut. Tatăl vitreg rămâne prin alte părți, să facă înșelăciuni.
Maxim este dat iar la școală, unde nu-i place și face năzbâtii. Până la urmă se mai îndreaptă dar fură o rublă de la mamă, să își cumpere cărți. Și iese rău, că îi iau și cărțile. Până la urmă merge iar. Da e amărăciune acasă, copilul moare, naște altul. Tatăl o înșeală pe mama, o și bate. Maxim sare să îl taie cu cuțitul. Noroc să îl împinge maică-sa pe tatăl vitreg, ca altfel ar fi fost spintecat și nu zgâriat. Să bați o femeie cu piciorul încălțat în piept e parte a ticăloșiilor apăsătoare ale vieții rusești pline de sălbăticie. Și el, Maxim, a reușit să treacă de stratul de bestială ticăloșie, văzând cum răzbate biruitor elementul viu, sănătos și creator, și, odată cu el, cresc bunătatea și omenia, care trezesc nădejdea neclintită în renașterea la o viață omenească, luminoasă. 242

XIII
Maxim ajunge iar la bunic, care era tot mai zgârcit și lacom. Bunica îl scuza, că era bătrân, avea 80 de ani. Maxim se apucă de strâns vechituri și gunoaie pe care le vinde și face și el bani, pe care îi dă bunicii. Apoi și de furat scânduri, pe vreme rea. În mahalaua lor hoția nu era socotită ca un păcat, ci mai degrabă ca un fel de nărav și aproape ca singurul mijloc prin care oamenii din partea locului, pe jumătate lihniți de foame, puteau să-și mai aducă zilele.
Maxim era uimit de tătarii cu care se bătea cu opincile alături de ceilalți copii de mahala.
Și era impresionat de bunătatea tătarilor, statornica lor blândețe, cum și purtarea serioasă și plină de grijă pe care o aveau unii față de alții. P 251
Maxim avea o viață de stradă cu băieții din mahala, viața pe care o iubea, chiar dacă la școală îi mergea prost și îl strigau cerșetor și negustor de vechituri.
Totuși dă examenul de clasa a treia și ia și premiu.
Se întoarce acasă mama, slabă și rea. Maxim se atașează de fratele mic, Nikolai, de care are și grijă. Moare mama lui și la câteva zile bunicul îi zice ca nu e medalie să îl poarte la gât, așa ca s-a dus și a căutat un stăpân.
Sfârșit