Carte citită în august 2024

Byung-Chul Han este unul dintre cei mai citiți filozofi ai Europei Contemporane.

Chat Gpt spune așa despre carte:
The Agony of Eros de Byung-Chul Han este o lucrare filosofică care explorează criza iubirii și a dorinței în societatea contemporană. Han argumentează că în lumea modernă, dominată de narcisism, consumism și hiperconectivitate, erosul (iubirea pasională și dorința) suferă o agonie.
El susține că erosul, în forma sa autentică, presupune alteritate, adică întâlnirea cu celălalt, care ne scoate din noi înșine și ne face vulnerabili. Însă, în cultura actuală a performanței și auto-optimizării, erosul este transformat într-un produs consumabil, iar relațiile devin superficiale și egocentrice.
Această criză a erosului reflectă o criză mai profundă a subiectivității și a capacității noastre de a experimenta intimitatea reală. Han îndeamnă la o redescoperire a alterității și a profunzimii în relațiile umane, pentru a recâștiga ceea ce s-a pierdut în era digitală.
În esență, cartea este o critică a modului în care tehnologia și cultura contemporană au transformat iubirea într-o experiență fragmentată și lipsită de profunzime.

Alain Badiou vorbește în prefață despre un set de interese monetare ce guvernează acum întregul comportament uman. Pare că Chul Han face o fenomenologie a iubirii adevărate.
Minima condiție a iubirii adevărate este curajul de a renunța la sine, de a te nega pe tine, de dragul descoperirii celuilalt. Aceasta este posibilitatea erosului într-o lume căreia îi pasă doar de acord, agreeabilitate și gratificare narcisică.
Celălalt reprezintă in general o catastrofă pentru echilibrul comun al subiectului. Totuși catastrofa e și noroc și o scăpare de la sinele personal, o cale către mântuire.
Erosul este o relație cu celălalt dincolo de realizarea personală, performanță și “a putea”.
“Celălalt apare doar atunci când ești capabil să nu poți”. Experiența iubirii este fotografiată prin lipsa de putere.
Puterea iubirii poate fi și o nouă măsură către absolut.
Pornografia este doar o profanare a erosului.
Doar iubirea permite ca erotismul sau sexul să fie ritualizat, fără a fi pus într-un spectacol.
Azi iubirea e în agonie din cauza universului de normalizare și capitalizare ce este un infern “al faptului de a fi la fel”. Nivelează lucrurile esențiale. Banii fac ca toate lucrurile să fie la fel – tranzacționabile.
Există o putere politică și transformativă a iubirii.
Toate acestea, în capitolele ce urmează.
În ultimul capitol apare ideea ca iubirea este necesară simplului gând de a exista.
Cartea e o critică a narcisismului depresiv și individualismului. E și un eseu ce reinventează iubirea.

(1)Melancolia
(Capitol pornit de la filmul de Lars von Trier)
Libertatea alegerii, compulsia perfecțiunii și abundența posibilităților omoară iubirea.
Iubirea e în principal erodată în urma dispariției noțiunii de alteritate. Erotismul nu există în societatea contemporană deoarece el presupune exterioritatea și alteritatea celuilalt, o alteritate ce a devenit lipsită de loc. Cultura contemporană are la bază o permanentă comparare, nu lasă loc negativității, negării. E supraîndopată cu pozitivitate, ce duce la un infern în care toți sunt la fel, nimic nu se neagă. Negarea este un proces necesar în propriul sine, pentru a iubi. Adică să îți negi propriul sine, ca să iubești.
Azi trăim într-o societate narcisistă, libidoul este investit în propriul sine. Narcisismul nu este tot una cu iubirea de sine. Ea poate avea granițe clare, pe când narcisismul nu.
Sinele narcisist nu poate recunoaște alteritatea. Face umbre peste tot, până când se scufundă în sine.
Depresia este o maladie narcisistă. Derivă dintr-un overthinking patologic al sinelui, îl epuizează și cade tot în sine, rupându-se de social și normal.
Depresia și erosul sunt opuse. Pentru ca erosul scoate subiectul din sine și îl proiectează în celălalt.
Pare că azi, ca în filmul lui Lars, numai o apocalipsă ne poate scoate din iadul de a fi la fel și a ne duce către celălalt.
Dezastrul vindecă melancolia și depresia.
Depresia însemnă și imposibilitatea de a iubi.
Când vine tragedia exterioară, extincția, oamenii încep să intre iar în iubire, ca personajul principal al lui Trier. Premisa morții o animă pe depresiva Justine, o deschide către celălalt, o eliberează de captivitatea deoresivă, ca un electroșoc.
Melancolia are și o dialectică a dezastrului, fatalitatea catastrofică se schimbă abrupt în salvare.

(2)A fi capabil să nu fii capabil
Societatea actuală, a realizării este dominată de verbul “a putea”, în contrast cu societatea anterioară, a disciplinei care e dominată de “trebuie”.
Deoarece productivitatea lui “trebuie” a atins o anumită limită și era nevoie să fie crescută și numai “pot” putea să o facă :)). Motivația și inițiativele sunt mai eficiente ca sancțiunile și comenzile.
Astfel subiectul modern ajunge să fie 2 în 1: exploatat și exploatator, prădător și victimă.
E o exploatare mai eficientă, nu se irosesc resurse în dominare, subiectul are în același timp și un sentiment de libertate.
“Tu poți” produce mai multă compulsie și energie decât “tu trebuie”. Regimul neoliberal își ascunde structura compulsivă în libertatea aparentă a individului singular, ce nu se mai percepe și înțelege ca un subiect subjugat. Cine se ratează e responsabil și poartă vina. Burn out și depresie, subiectul nu are cu cu ce să își plătească datoria și este doar el de vină.
Și e singur, erosul e dizolvat.
Relația cu Celălat, alteritatea, este situată dincolo de realizare, performanță și abilitate.
Ca să ai o relație cu celălalt trebuie să fii capabil să nu fii capabil.
Astăzi iubirea este pozitivată în sexualitate, subiectul e condamnat să performeze, pentru ca sexul înseamnă reușită și performanță. Iar a fi sexy e un capital ce trebuie crescut. Celălat nu poate iubi, celălat poate consuma, Celălalt nu mai este o persoană.
Astăzi demnitatea, decența și proprietatea – chestiuni ce mențin distanța – dispar.
Social media vrea să îl aducă pe Celălalt mai aproape. Dar prin supraexpunere îl trimite departe, aproape de inexistență.
În loc de apropiere avem îngrămădeală.
Simpla pozitivitate e lipsită de puterea de a anima. A fi aproape implica tensiune, a fi în îngrămădeală e ceva pozitiv, fără tensiune.
Animă doar știrile, care mereu sunt cu catastrofe, ca să facă rating.
Azi iubirea e într-o formulă legată cu a se simți bine. Trebuie să genereze sentimente plăcute și nu mai reprezintă scenariu, narativ sau dramă. E doar emoție și excitare inconsecventă.
Societatea inițiativei nu are acces la iubire pentru ca aceasta rănește și stârnește pasiuni. Nu apare ca un proiect sau inițiativă, iubirea invadează.
În bestseller-ul “Fifty shades of grey” eroinei îi este prohibită orice formă de negativitate și trebuie să performeze ca la un proiect, având grijă la sănătate. Deliciosul dictează pozitivitatea și nu există transgresiunea erotismului.
Lumea pozitivismului admite doar lucrurile ce pot fi consumate. Există un prezent optimizat ce exclude toate dezastrele.
Stocarea tehnologică a datelor dezbracă viața de tot ceea ce a fost. Astăzi predomină un prezent total, care ca şi temporalitatea click-ului este lipsit de decizie și rezolvare.
Dorința erotică nu are un orizont al viitorului.
Celălat este absent în împărtășirea senzualității, fapt ce constituie adâncimea și intensitatea plăcerii prezente. Societatea ca un motor de căutare, ca o mașină de consum, abolește ce este absent, ce nu poate fi găsit și consumat.
Capitalismul elimină alteritatea pentru a subordona totul consumului.
Erosul reprezintă o relație asimetrică cu celălat, întrerupe rata de schimb și nu se înscrie în a fi capabil cu ratele de schimb și creditele.

(3) Viața goală
Privirea iubiților este condamnată la o pasiune mortală.
Comunicarea erotică este oricum, numai mulțumită nu. Pentru că îi ia omului ceea ce este al lui și îl transformă în celălalt. Aceasta înseamnă negativitate, negarea sinelui.
Azi domesticirea și pozitivarea iubirii o fac să dispară. Mai ales atunci când omul caută doar confirmare în celălalt.
Eva Ilouz susține că iubirea e feminizată, scenele de iubire sunt descrise ca: drăguțe, intime, liniștite, pașnice, confortabile, dulci, gentile. Totodată iubirea este și domesticită într-o formulă de consum, lipsită de risc, îndrăzneală, exces și nebunie.
Iubirea ajunge să fie un obiect de consum, o chestiune de calcul hedonist. Dorința către Celălat lasă loc confortul de a fi la fel.
Iubirea modernă este lipsită de transcendență și transgresiune.
Dialectica lui Hegel a sclavului și stăpânului descrie bătălia pentru viață și moarte. Cine iese stăpân nu se teme de moarte. Stăpânul are dorința pentru libertate, recunoaștere, suveranitate, ceea ce îl ridică deasupra grijilor vieții goale, vieții simple. Preferând servitutea sub amenințarea morții sclavul se agață de viața goală, viață simplă. Sclavul devine un vasal care muncește.
Munca și viața goală sunt strâns legate, ambele sunt reacții la negativitatea morții.
Astăzi are loc o absolutizare a fetișizării sănătății, teologia lasă locul terapiei. Terapia devine teologică, un scop în sine.
Erosul ca exces și transgresiune neagă atât muncă cat și viața goală. De aceea sclavul este incapabil de dorința erotică.
Autorul susține istoria ca o istorie a libertății, care se va sfârși când vom fi toți liberi, nici stăpâni, nici sclavi.
Societatea realizării îi face pe oameni stăpâni și sclavi în același timp.
Capitalismul absolutizează viața goală, creșterea este țintită împotriva morții, moartea fiind văzută ca pierderea absolută.
Absolut înseamnă lipsit de restricții. Ceva este absolut pentru ca se aventurează în cea mai mare negativitate, care cuprinde spiritul, îl definește.
Ca un sfârșit absolut, iubirea supraviețuiește morții.
Atunci când ca identitate mori în celălat, acest lucru e urmat de o întoarcere la sine.
În epoca prezentă, de la nelimitare și deschidere excesivă am rămas fără capacitatea de a încheia și a concluziona. A te realiza e un lucru nesfârșit, nu se oprește niciodată, nu are o concluzie.
Erosul este punctul în care viața se intensifică până aproape de moarte.
Moartea care pune capăt vieții goale nu este singura moarte.
Într-o societate în care fiecare este un antreprenor al sinelui, domnește economia supraviețuirii. Este diametral opusă non-econimiei din eros și moarte.
Viața goală este dominată exclusiv de grija asigurării supraviețuirii, în fața discontinuității. Aceasta e o viață de sclav, pentru ca dezbracă viața de vitalitate. Vitalitea e diferită de vigoarea și fitnessul vieții goale.
Subiectul realizării, subiectul vieții goale este condamnat la o exploatare perpetuă a sinelui. Producția capitalistă este și ea fără scop. Societatea producției și performanței oarbe este lipsită de eros sau fericire.
Fericirea este dovada ca timpul poate găzdui eternitatea.
Poetic frumos, pentru cine e la suflet gros.

(4) Pornografia
Pornografia e o dovadă de viață goală pusă pe un ecran, anihilează până și sexualitatea, e mai eficientă decât moralitatea. Chiar și sexul real ajunge pornografie, o profanare a eroticului. Cum turismul este o formă secularizată de pelerinaj, pornografia este o sexualitate profană lipsită atât de plăcere cat și de procreere. Pelerinajul are istorie, memorie, identitate, pe când turismul nu.
Staturile porno, ca și modelele se expun printr-o nulificare a expresivității, nu au nici o expresivitate concretă, acesta fiind noul standard al atractivității. Fața porno nu spune nimic. Exhibarea completă distruge toate posibilitățile pentru comunicarea erotică. Lumea este tot mai goală și mai obscenă.

(5) Fantezia
Imaginația de pe internet are prea multă informație și de aceea îi face pe oameni mai puțin capabili să idealizeze. Idealizarea e o condiție necesară a erosului.
Totodată din prea multă imaginație a posibilităților și calităților oamenii devin mult mai repede dezamăgiți de partenerii lor, sau chiar și de posibilii parteneri. Legăturile se formează mai greu. Cultura de consum este menită să stimuleze dorința și imaginația dar oamenii ajung să se piardă doar în reverii.
Imaginația este determinată de piață și cultura de masă.
Libertatea alegerii necontrolată în nici un fel duce la sfârșitul dorinței. Pentru ca dorința neînsoțită de privațiune, negativitate și alteritate e palidă, incapabilă să se satisfacă temeinic.
Dorința e diferită de a vrea și a avea nevoie.
Societatea de consum te face să vrei și să ai nevoie dar nu are aspectul energetic / libidinal al dorinței.
Informația și fantezia sunt forțe opuse. Prea multă informație pesemne castrează fantezia. Hipervizibilitatea nu duce la imaginație. Vagul și ambiguitatea duc.
Există o sociologie a dezamăgirii care nu distinge între fantezie si așteptare.
Hiper vizibilitatea este țelul societății transparenței și exclude fantezia.
Totodată și absența negativității e o moarte a fanteziei.
Fără ambiguitate și vag nu mai există fantezie și probabil suntem niște morți vii.
Gardurile și zidurile ce sunt construite azi nu mai stimulează fantezia sau fanteziile pentru că ele nu generează alteritate. Ele nu fac decât să extindă infernul lucrurilor de același fel, ce se supun doar regulilor economice. Banii fac toate lucrurile să fie la fel, nivelează diferențele esențiale, nu mai constituie praguri și tranziții ce duc în altă parte.

(6) Politicile erosului
Erosul provoacă plutire sufletească. Sufletul ghidat de eros produce lucruri frumoase ce au valoare universală. Dar când iubirea este profanată în sexualitate, cum se întâmplă astăzi, calitatea universală a erosului dispare.
Platon spunea ca Erosul ghidează sufletul, ținând și celelalte lucruri împreună: dorință, curaj și rațiune. Fără eros logosul se deteriorează doar în calcul de date. Fără eros dorința nu are curaj.
Neoliberalismul face politica să fie o simplă muncă, lipsită de ethos, logos și patos. Neoliberalismul depolitizează societatea, făcând acțiunea comună imposibilă.
O politică a iubirii nu va exista niciodată, dar erosul e o sursă de energie pentru revolta politică și angajament.
Sexualitatea e habituală, reproduce aceleași lucruri, pe când erosul e o sursă de alteritate.
Pornografia intensifică și narcisismul.
Erosul se manifestă ca o tânjire revoluționară după un cu totul nou fel de a iubi și un alt ți le societate. Prin urmare este fidel lucrurilor ce vor urma.

(7) Sfârșitul teoriei
Doar negativitatea inspiră îngrijorare și neliniște, prin urmare și noi teorii.
Gândirea e mai puternică și mai misterioasă în brațele erosului.
Erosul există doar în alteritate. Iubirea fără eros și ascensiunea lui spirituală este doar senzualitate. Senzualitatea și munca aparțin aceleiași ordin, ambele sunt lipsite de spirit și dorință.
Google și alte companii tehnologice analizează datele doar pentru a afla tipare de afinitate sau dependență, modelele ipotetice de teorie sunt înlocuite de o comparație directă cu datele, adică nu mai există teorie. Teoria o testezi, datele îți dictează.
Afară cu fiecare teorie legată de comportamentul uman, de la lingvistică la sociologie. Uitați de taxonomie, ontologie și psihologie. Cine știe de ce oamenii fac ceea ce fac? Important e că e o fac, și noi putem urmări și măsura acest lucru cu o fidelitate incredibilă.
Totuși doctrina lui Platon sau fenomenologia lui Hegel sunt modele ce nu pot fi înlocuite de analiza datelor.
Teoria este o decizie esențială care face lumea să apară într-o lumină cu totul diferită, este o narațiune foarte selectivă, are un narativ clarificator.
Nu există gândirea bazată pe date, doar calculul este bazat pe date.
Teoria transcede pozitivismul faptelor date și le face sa apară într-o nouă lumină. Acesta nu este romantism este doar logica gândirii.
Analiza datelor nu este nici narativă nici hermeneutica, nu este animată de nicio tensiune.
Teoria reduce entropia și ține lucrurile împreună.
Cantitatea mare de informație crește entropia și zgomotul lumii.
Apare o criză a spiritului, în literatură și în artă, nu se mai produce nimic nou, inovator. E o criză a comunicării dată de prea multe date pozitive.
Trebuie să există cunoaștere și recunoaștere date de alteritate.
Societatea noastră este una a informației și a experiențelor ce se întâmplă doar o dată, ce nu au pare de mare recunoaștere. Ce sunt acumulate, ca festivalurile, ca serialele, ca masturbările pe pornografie, ca date-urile, ca panopliile de fetișuri.
Logosul este lipsit de putere fără eros.
Filozofia este traducerea erosului în logos.
Erosul este un prieten al înțelepciunii.
Ca o persoană să fie capabilă să gândească trebuie să fi fost mai întâi un prieten, un iubit. Fără eros gândirea își pierde vitalitatea și devine repetitivă și reactivă.