Poezie scrisă pe 15 martie 2024

Bălți, ambuteiaj, umezeală, aer plumbuit, cer opac

Ploaie de martie în București 

Inima nu mi-o mai crești 

Babele au trecut, e 15 martie 

E pe vine și lăsata secolului 

Muza mea nevrotică și simbiotică a dispărut 

S-a înfundat conducta noastră de iubire 

Mai păgubos ca sistemul de canalizare din Berceni 

Sufăr mărunt și mocnit 

Somaticul mi-e nedeslușit 

O pâclă amară îmi iese din suflet 

Mustesc cu mocirla dezorganizării afective 

Poate necesit psihiatrice efective

Perspectiva singurătății amuțește până și spiritul ludic 

Curg râuri de picuri cristalin de triști pe toate geamurile din Popești 

Fumegă eșapamentele cu sentimente și trăiri 

O îmbibare cu regăsiri 

Predica la modă e să te iubești în primul rând pe tine 

Plâng, mă jelesc, vreau să rămâi la mine 

O clipocire clișeică

Sfârtecă sfânta fleică 

Imersia în carnea ta caldă și fină îmi lipsește cel mai mult 

Și mirosul suav liniștitor 

Absența contactului fizic mă devorează 

Efectiv mă îmbolnăvesc de inimă rea 

Vreau să fiu în detașare și claritate de inteligență artificială 

În fierberea dezamăgirii și dorului meu 

Simfonia desfătării simțurilor 

Lăutăria concupiscenței 

Imanentul corpului venerat al celuilalt 

Sunt leacurile mele pentru slăbirea și deranjul primăvăratic 

Și na belea, ia-le acu de unde nu-s

Decât să mă cufund în spleen mai bine mă spăl cu ars poetica

Idealist de crâncen visez la o nouă obsesie 

Să-mi fie și mumă și orgie 

Feerie. 

Da se scurge o tălâmbă astenie. 

Anemică, apatică 

Poate o fi și ea simpatică. 

Păcat că nu știe să înoate 

E o muză atinsă, prihanita de posesia fizică 

Cea adevărată e pură, nu o ai niciodată.