Actul I – Lupta Uriașilor

Vai și-amar de capul meu, o luptă mare mă dă gata.

În interiorul meu au prins a se sfădi doi uriași,

Unul îmi zice că tre’ să fac armata.

Mai-mai că nu vreau, mai bine fac urmași.

Dar dacă ies ca mine?

și te fac să-ți sară nervii de pe tine.

Cumva țin cu uriașul plin de jocuri caraghioase,

Cred că-l știu de când în burtă la mama trăgeam la aghioase,

E nediferențiatul spirit ludic uneori mai face și în ciudă,

Uriașului cu armata, spiritului matur, tare îi mai dă de trudă.

De cum a încercat să-și facă intrarea, acum mulți ani,

Maturul a fost întâmpinat cu ocări și mâncare pe bani.

Rezilient și-a îndurat traiul mizer.

De ceva vreme își cere drepturile,

i-au ajuns trăznăile, ifosele, vaietele și pretențiile de Kaiser,

emise de uriașul bătrân și tembel, ce râde de toate făpturile.

Așa că a pus piciorul în prag, infatilul senil a făcut arțag.

Țipă, urlă, se rostogolește, debandada o sporește,

Dar teritoriul îi este delimitat, nu prea mai sare peste prag.

Uite că acum câteva zile, uriașul nărod o farsă clocește.

Îi scrie rezilientului un mare panegiric,

Înțesat cu vorbe elogioase precum acidul sulfuric.

I-a făcut de trei parale disciplina, atenția și rostul potrivit,

Responsabilitatea, truda, silința și buna-măsură le-a strivit,

Cu un tăvălug al justificărilor plângăcioase.

Chemat să dea explicații, a trecut la fapte pișăcioase,

L-a împroșcat pe disciplinat cu un jet de urină,

Haina i-a mânjit-o cu rahat făcând o față senină.

Și așa de încheire, scoate un râgâit și o bășină.

De când e la mine în suflet, uriașul cu rost nu s-a purtat ca un prost,

A înghițit cu înțelegere faptele celuilalt, chiar dacă îl cam scoteau din avanpost.

Însă după acest elogiu adus copilului dezaxat,

Mai-mai că buna purtare și-a încălcat,

Îl ia pe infantil de guler și îl scutură bine,

Uite așa vin somatizările peste mine,

Dau din colț în colț, doar doar să scap de angoasă,

Lupta lor devine și mai crasă.

Vreau să îl educ pe uriașul care s-a născut odată cu mine,

Nerușinat el mă mă îmbie cu fel și fel de măscări ce mă amuză,

Vorbele lui de duh pompoase de amalgam sunt pline,

Scârnăvia scârbavnică îi e mereu pe buză.

Șiret și obraznic mă vrea de partea lui.

Dar iaca că m-am săturat și eu,

Am decis să iau partea omului,

Să încetez să arunc darurile frumoase la veceu.

Fac un pact cu uriașul matur  și îl chemăm pe uriașul infantil la negocieri,

Aici are loc o luptă de muieri și jderi,

Se scuipă, se păruiesc, aruncă cu muci,

Sfârșesc prin a mă amenința că se fac eunuci.

Pentru moment i-am unit,

Disciplinatul mă veghează să îmi dau silința în lucrurile potrivite,

Infantilul îmi dă bucurie să fac ce mi-e menit.

Împreună se cresc și mă cresc,

Din când în când mai tre să îi strunesc.

Aștept cu teamă și exaltare un episod viitor.

Actul II – Farafastâcul duhorii

Nici o zi nu a trecut că un pocinog au și făcut,

În duhori și miresme s-au bătut.

Citește țâncul pe Baudleiare,

Ce altceva, decât “Un hoit”, putea să folosescă în a-l face pe uriașul mare stingher?

Nu se rezumă la citit, putorile le ia la mirosit,

Adulmecă murdării și stricăciuni neobosit

Pe matur l-a înnebunit.

Colac peste pupăză, fetitiditatea și mirosurile grele în cuvinte mari le descrie,

Literar și elocvent bagă nările în sicrie.

O balegă, o pisică moartă, o oală veche cu sarmale sunt doar frumuseți respingătoare,

Drept urmare le asezonează cu muște verzi, carne putrezită și vomă trezită

Mai adaugă grăsime râncezită și brânză mirositoare,

Un pic de Roquefort, câteva ouă clocite și oroarea e gata pregătită.

Mental și senzorial, căci concret nu poate.

Are nevoie de acțiunea mea, alminteri miasma din vers nu o scoate,

Rămâne pildă pentru estetica urâtului și atât,

Ce nu te întreabă cum și cât,

Tolerezi scârna la nivel metaforic.

Pe uriașul matur îl apucă gărgăunii, pe mine un avânt euforic.

Aproape că vreau să amușin maclavaisul mirositor propus de infans.

Când dau să mă apuc să aduc ingredientele necesare,

Vine uriasul apolinic cu un avans,

Vorbește despre incântarea simțurilor, frumusețea mirosurilor,

De la cele florale până la cele animale,

Patchouli, roze, liliac, lăcrămioare, parfumul zorilor,

Ploaie, iarbă cosită, cozonac și o clocotită oală cu sarmale,

Îl înfurie pe uriașul dionisiac, care pornește un nou atac,

Ceară de urechi, frecăței dintre degetele de la picioare, mizerie din buric,

Mirodeniile mai că le bagă în dric.

Celălat nu se lasă mai prejos și purifică asediul jegos,

Smirnă, ambră și tămâie, ulei de lămâie, un mușchi de vită gros,

Proaspăt fript și asezonat cu unt,

Iar eu mă încrunt.

Mă ia o colică biliară de la lupta lor plină de gargară.

Mi-a plăcut să miros din cele mai vechi timpuri,

Ba chiar m-am pricopsit cu numeroase ticuri.

Atașamentul primar se crează prin simțul olfactiv,

Iar eu l-am așezat pe un stativ,

Mirosul este pentru mine o satisfacție primară și primordială,

Dintre o mângâiere și a-mi mirosi mâna, o aleg pe cea din urmă,

Din copilărie m-am căpătuit cu această aiureală,

Ce nici măcar acum nu se mai curmă.

Febril miros mânuța, chiar de trebuie să-mi suflec mânecuța

Părinți și îngrijitori deopotrivă au încercat să-mi înlăture hachița, amenințând cu bătăița.

Eforturile lor au fost în van, mirositul încă îmi stă pe divan.

Dar lupta prezentă cu putori și arome mă pleznește ca un bolovan,

Gata cu mâna compulsiv dusă la gură,

Deja sunt plină de ură.

Față de mine, că nu mă pot controla,

Ticurile încep a mi le etala

Lupta celor doi e încă în toi, ciripesc ca niște pițigoi,

Excremente, unguente, parfumuri franțuzești, cartofi copți, chiar și miros de strigoi,

Zboară prin eter și-mi biciuiesc urechile,

Acum infantilul mă invită să adulmec scârna rămasă după ce sunt tăiate unghiile

Maturul îi dă cu clătite în unt și iasomie

Eu mă revolt pe amândoi cu lăcomie.

Mă dau cu parfum, duelul aromelor îl fac scrum.

17.10.2013