Planeta Albastră


poezie citită la Laboratoarele Visceral, ediția nr. 2, organizată de Cenaclul Visceral pe 8.11.2023

Era odată o implicare 

Ce în pași ermetici se făcea mare

Strângea în viața ei oameni de genul ăsta 

Calzi și sensibili 

Umili și debili

Umbla lugubru cu oldies muzică de pe tik toc

Susura povești dalbe cu boschetari

Șuiera bere și prosecco la litră

Avea și un nea Nicu

Era arbitru 

Cânta ode carnale 

Uneori și viscerale 

Dar mai ales spațiale

Gândăceii îi ungea în scarabei

Orfanii îi scotea din derbedei

Murmura basme nemuritoare cu generația noastră 

Care e de fapt un univers 

Unde toate sunt una și una sunt toate 

Mângâia coarnele ușilor de clanță

Acolo pe tărâmul albastru

Nimeni nu avea la întreținere restanță 

Și nu se simțea în existența-și sihastru

Avea o strategie particulară

De a pune dobânzile și banii în sinergie 

Niciun individ nu glisa în existența precară

Orice depresiv avea energie

Ce să mai, o utopie 

În domeniul non-cunoașterii.

Nici nu mai exista riscul renașterii 

Era un dozaj optim între ce era controlat și provocat 

Orice Dumnezeu putea fi evocat 

Mă interesează această iluzie.

De fapt o virtualitate și realitate.

Un prestidigitator într-un spațiu de seducție.

Un punct de fugă abisal, în care spiritul chiar funcționează 

Conchila bas parola?

Pe ce organ ți-ai scrie poezia?