O după-amiază superbă de ianuarie 7 grade celsius şi un soare strălucitor care scaldă domol clădirile de birouri. Adina şi Cristina au ieşit pe terasă să fumeze o ţigară.

– Doamne încă nu mi-am intrat în ritm după vacanţa asta prelungită de sărbători. Şi trebuie să terminăm proiectul ăla. Nu am nici un chef.

– Da şi eu m-am îngrăşat 3 kilograme, mă strâng pantalonii, poate de aia nu am spor la lucru.

– Ce mişto e afară, ar fi frumos dacă am ieşi la o plimbare.

– Pune-ţi pofta în cui, ne presează deadline-ul. Pe mine şi kilogramele în plus. Păcat de soarele ăsta, numa bun să alerg niţel să mai dau jos.

– Eu vreau să mă apuc de yoga. Cică e super-treabă şi slăbeşti şi pe deasupra intrii într-un fel de comuniune cu propriul tău corp. Înveţi să te accepţi şi să te iubeşti.

– Hai să ne mai iubim cu tastatura.  Nu prea aş vrea să lucrez în wkn.

– Am auzit de un băruleţ fancy unde au un vinuţ deosebit. Hai să dăm diseară o tură să vedem care-i treaba. O punem de o ieşeală! Dau un anunţ pe facebook să vedem cine ni se mai alătură.

– Numai la muncă nu-ţi stă gandul… Ar fi frumos. Al meu e plecat din oraş cu ceva treabă, nu mi-aş petrece seara de vineri lucrând sau singură.

Ajung în birourile iluminate artificial. Adina deschide voioasă facebook-ul postează invite-ul şi se apucă de treabă. Cristina îşi tot pipăie burta în timp ce taseatză plictisită. Oare Radu o fi observat că m-am îngrăşat? Scrie un sms : mi-e dor de tine. Răspunsul întârzie să apară. E ocupat. Oricum parcă în ultima vreme nu mă mai alintă ca înainte. O fi de la kilogramele în plus? Sau l-o presa munca tare tare? Dacă cumva a apărut o altă fată. Îşi dă seama că a greşit toată pagina. Exact ce-mi trebuia acum! Am nevoie de un boost de încredere în mine. Era interesantă povestea cu yoga. Poate mă apuc.

Muzică live, fum, clinchete de pahare, lambriuri, candelabre din metal şi sticlă colorată, schiţe semi-porno pe pereţi, personal „a la carte”, şervete albe de bumbac. S-au strâns 7 oameni.

– Cât de bun e vinul ăsta! Hai să mai luăm 2 sticle! Mâine nu avem nimic de făcut m-am binedispus nespus.

– Şi am intrat în sala aia, mamă ce îmi bătea inima. Imaginează-ţi mega întrunire cu ăia mai buni ca tine şi tu întârzii pentru că nu te-ai deşteptat la timp că ai făcut-o lată cu o seară înainte.

– Pe pârtie era una avea cele mai tari schiuri. Magenta uni.

– Ce tare! Vreau şi eu!

– Şi eu, îmi plăceau atât de tare mă tot uitam cu jind la ele. Şi să vezi coincidenţă la toaletă dau nas în nas cu tipa cu schiurile. Îi reţinusem căciula bej cu norişori albaştrii. Mă simţeam cam aiurea să o întreb de unde le are. Mai ales că eram în altă ţară. Îmi fac curaj totuşi şi o întreb în engleză. Îmi explică fata că e un site care-ţi face schiuri customizate, XXXX(nu facem reclamă prin lectură!) deja mi-am făcut comandă şi eu la unele.

– Şi acum spui?

– Am uitat! Dar stai să vezi că nu asta era highlight-ul. După ce vorbesc vreo juma de oră cu tipa aia, ne povestim fiecare viaţa, mă invită la un party la vila ei. Mergem toată gaşca. Atmosfera foarte tare, curgeau jagerbomb-urile. Se conversa se dansa. Mă şi să vezi la un moment dat dansăm noi ce dansăm şi nu ştiu cum se face că tipa cu schiurile mă sărută! Cu limba!

– Se mai întâmplă de la băutură.

– A fost ciudat.

– Când eram mică îmi plăcea mereu să gust din paharele părinţilor. Odată m-am făcut rangă şi am adormit sub masă.

– Şi ce ai făcut? Ţi ai cerut scuze?

– Le-am spus bancul meu cu norişori.

– Ce banc?

– L-am inventat pe drum, trebuia să găsesc o scuză demnă de o asemenea întrunire. Dar m-am gândit mai bine. Scuzele sunt overrated. Ce dă bine mai mereu? Umorul! Hai screme-te screme-te minte imbuibată şi cacă ceva! Da da asta e, hai să fac un banc!

– E căcat! Minţi!

– Mai adu-ne te rog două sticle din acelaşi vin! Mai bine trei să ajungă la toată lumea.

– Fiţi atenţi că spun bancul!

– Hai să te vedem. Poate ştim bancul şi te prindem, minciunică.

Se ridică în picioare.

– Deci fiţi atenţi, daaaa! Norii sunt ca şi oamenii, muncesc. Treaba lor e să aducă precipitaţiile pe pământ. Fac asta prin partea de jos. De aceea nevoile şi le fac prin partea de sus.Era o întrunire mare în corporaţia norilor. Norişor cu merişor mâncase ceva ce nu-i picase bine şi nu dormise mai deloc în noaptea aceea, s-a tot perpelit, avea nişte crampe grozave! Evident că a întârziat la întrunire. Avea inima cât un purice, îi tremurau picioarele, cum de i s-a întâmplat una ca asta unui norişor mic ca el?! Mai mult mort decât viu intră în sală. Domnilor….domnilor mă scuzaţi…. am fost cu capul în nori.

Cineva nu era atent la ce se vorbea însă a observat că pe scaunul celei care s-a ridicat era o pernuţă brodată cu norişori. Se uită şi totodată îi trece pe la urechi sintagma  corporaţia norilor. Făcând ceva conexiuni sinaptice dubioase a găsit de cuviinţă să împingă uşor în spate scaunul întârziatei. Probabil că Bahus şi-a vârât tare şi apăsat codiţa în gândul cu stai să vezi acum ce-o să-ţi facă ţie corporaţia norilor.

Lumea râde. Reliova se teme că că Adina ar fi cumva blocată în etapa anală. Cristina e fascinată de atâta imaginaţie creatoare, şi-ar dori şi ea puţintică. Andrei o măsoară din cap până în picioare şi şi-o imaginează dezbrăcată. Totodată găseşte bancul ce înlocuieşte scuza ca fiind o strategie bună. O va aplica la locul de muncă. Maria s-a ameţit de-a binelea, râde cu gura până la urechi şi trage cu nesaţ din ţigară. Claudia se uită pe furiş la Marcel, îi cam place în seara asta deşi în general îl vede ca fiind un ciudat. Marcel râde copios. Îşi freacă palmele în aşteptarea returnării la locul de cinste. O adunătură biblică (cifra 7 e cifră biblică) plictisitoare ca şi lectura ce ţi-ai lipit-o de mielină până acum. E lejer ca şi capul în nori. Noi îl vedem puţin altfel. Adina se aşează. Pooooc! Noroc că e o duşumea din lemn natur lăcuit.

– Nu pot să cred că mi-aţi făcut aşa ceva! Sunteţi nişte….Ah m-aţi lăsat fără cuvinte.

– Ha ha ha ha!

– Hi, hi hi hi hi!

– Hă hă hă hă hă!

– Hî hî hî hî hî ce caterincă a picat. Bravo mă Marcele! Suntem ca o cireadă de viţei indisciplinaţi Se sprijină cu capul de scaun. Literalmente îşi inserează cutia craniană în norişorii brodaţi pe pernuţa scaunului.

– Vai ce imagine! Adina chiar e acum cu capul în nori. Băi ia ascultaţi aici niţel. Da mai întâi să ciocnim pentru frumoasa turnură a lucrurilor. 

– Am de scris o poveste „cu capul în nori”. Ce sugestii aveţi?

– Era un film, Head in the clouds, mai deocheat el aşa. Era super bună Charlize aia.

– Hai mă, lasă-l pe consumerism în pace. Mai bine fă şi tu ce au făcut cei din film la un moment dat. Poate că ai descoperii delicii noi.

– Eu aş scrie ceva pentru copii, cu norişori mici şi pufoşi.

– Scrie ceva porno!

– A înviat animalul din tine! Mai lasă băutura.

– Poţi să scrii bancul meu dacă vrei. Ţi-l fac cadou, fără copyrigt.

– Doar atâta poţi?  

Se tot ceartă ei pe tema poveştii despre „cu capul în nori”, când deodată apare Suzi.

– Ce faci domne? Nu te-am mai vazut de o veşnicie, cu doctoratul ăla al tău te-ai dat disparută în transeele studiului. Hai de unde vii?

– Păi uite am ieşit cu un coleg să-mi dea nişte materiale. El vrea să mi le dea doar la birt. Ce şi-o imagina nătăfleţul?

– Eeee lasă nătăfleţii la mesele lor de nătăfleţi şi hai cu noi.

– Mai aduceţi vă rog un pahar şi o sticlă de vin! Sare Andrei, vădit interesat de apariţia lui Suzi.

– Uite avem aici o adevărată dilemă, mai ceva ca dilema veche…numa numa ne-a dat lovituri la căpuţ. Trebuie să scriu o poveste intitulată „cu capul în nori”

– Hmmmm, mă gândeam la aerul de pe scara ta, Reliovo! Un nor plutind în acest serafic aer…dacă eşti tarat poţi să faci peneumonie doar dacă l-ai inspirat puţin, atât de infestat pare.

Râd şi glumesc, de destăinuiri sincere se feresc. Burghezi. Fiecare ajunge imbălsămat cu alcool în obştescul său pătuţ. Cristina se trezeşte cu o durere îndobitocitoare în gulie, în pufoşenia ei cuploidă ingestia de alcool e derizorie uneori aproape prohibită. Radu vrea neapărat să promoveze aşa ca aderat la un regim de viaţă sănătos cu eco-bio food şi brain fitness. Se simte singură. Inşfacă telefonul.

– Ce faci Adina? Din cauza ta mă doare capul. Postat pe facebook ţi-a trebuit ţie?

– Haide haide recunoaşte că ţi-a plăcut… 

– Da, a fost drăguţ dar acum am migrenă.

– Ai o amărâtă de cefalee, migrena apare în mod repetat, la ore fixe şi zile fixe, e cronică.

– Simţi nevoia să îmi dai lecţii de medicină? Mai bine te făceai medic dacă tot te pasionează.

– Sunt doar ipohondră. Aproape că mă tratez. Dar hai să te tratăm şi pe tine. Ştii vorba aia cu cui pe cui se scoate? 

– Da, normal. Ce nebunie mai plănuieşti?

– Ia-auzi-o cum se entuziasmează, numa la prostii îţi stă gândul. Când pisica nu-i acasă şoarecii joacă pe masă. 

– Vorbeşti prostii.

– Prostii neprostii, îmbălsămează-te că vin la tine în două oare. Cu tot cu Andrei.

– Aoleu, nu!

– Hai lasă codeala.

Cei doi se prezintă cu câteva sticle de vin şi un film, „Head in the clouds”. Beau,  sporovăiesc, vizionează. După ce se termină filmul se instaurează un moment de tăcere. Pare oarecum inconfortabil. Cristina sparge tăcerea.

– Am făcut o descoperiere gândacii de la mine din bucătărie vin din baie.

12.01.2012