Citita 7.11.2024- 7.01.2025

Chat gpt spune așa: 

Oedip Rege de Sofocle este o tragedie clasică greacă ce explorează teme precum destinul, cunoașterea de sine și inevitabilitatea sorții. Oedip, regele Tebei, încearcă să salveze orașul de o ciumă teribilă, cauzată de un blestem asupra cetății. În căutarea adevărului, el descoperă treptat că este vinovat de uciderea tatălui său, Laios, și de căsătoria cu propria mamă, Iocasta, fără ca el să fi știut vreodată acest lucru. Revelația tragică îl conduce la disperare, iar în final, Oedip își scoate ochii și pleacă în exil. Piesa subliniază ideea că omul nu poate scăpa de destinul său, oricât ar încerca să îl evite.

Pentru început mă uimește noțiunea de antistrofă.

În teatrul și poezia antică greacă, strofa și antistrofa erau părți ale corului care însoțea acțiunea dramatică și aveau rolul de a comenta evenimentele, a exprima emoțiile colective și a aduce perspective filozofice.

• Strofa este prima parte a unui cântec coral. În timpul strofei, corul se deplasa într-o anumită direcție (de obicei de la stânga la dreapta pe scenă). Textul din strofa introduce adesea idei sau sentimente legate de acțiunea piesei.
• Antistrofa este partea care urmează după strofa și reprezintă răspunsul sau contrapartea acesteia. În timpul antistrofei, corul se deplasa în direcția opusă, de la dreapta la stânga. Textul antistrofei aduce adesea o perspectivă complementară sau chiar contrastantă cu strofa.

Împreună, strofa și antistrofa reflectă dialogul intern și tensiunile din piesă, oferind o structură ritmică și un echilibru poetic în reprezentările corale.

A exprima clar emoțiile colective chiar îmi pare un lucru mare. În zilele noastre!

Pe vremea lui Sofocle molima prinse norodul și îndurau noian de amaruri – nu se mai nășteau copii, solurile nu mai rodeau. 

Acum pare că îndurăm doar pentru că nu ne mai înțelegem, e neclar cine e victima și cine agresorul. 

Isonul de vaiet sună tare plastic

E fascinant limbajul acesta arhaic. 

Teba era numită și țara lui Bachus. 

Să trăiești între prăpăd și mântuire chiar e arheologie. 

Dar câteva versuri mi se pare nemuritoare – ca lirică și retorică 

“ Ești rege dar și eu ca de la om la om pot să-ți răspund”. P26

Situația de a te zbate între teamă și nădejde 

“Eu vrerea i-o ascult și fac ce spune ea”. P35

“Vai mă înfior de al meu culcuș cu maică-mea”. P54

“Cândva Apollo mi-a prezis că-a mea nevastă, maică-mea-mi va fi; că tatăl meu de mână-mi va pieri”. P56

Oedip orbește și cârmuirea cetății o ia Creon.

Tragedia antică mă apasă, cu încărcatele-i și omniprezentele-i exprimări emoționale.

Mai ales marele blestem, din mama lui Oedip erau născuți copiii lui. Îi pângărise culcușul, fără să știe. Așa a îndeplinit profeția și tragedia. P117

Fetele lui îi sunt și fiice și surori, deopotrivă. 

Teseu pare să îl primească în amărăciune, să aibă grijă de el “când eu n-oi vrea, nu poate nimeni să te ia”. P126

“A spune ce-ai de spus nu e totuna cu a fi limbut”. P132

“Un suflet milostiv și drept, îndrăgostit de adevăr”. P150

“Dator e orice om în seamă a lua și-un fapt mărunt din jurul lui” p151

Oedip nu moare nici pe luptă nici în mare ci se deschide pământul și îl ia pur și simplu. S-a dus cum nimeni nu s-a dus. P172

“S-a sfârșit fără mormânt și om n-a fost lângă el”. P176

Fiicele lui Oedip rămân vii dar vor să își ia fratele mort. Oameni către Antigona: “când am rămas doar tu și eu, nu oare și mai jalnic vom pieri, de ne vom răzvrăti împotriva legilor”. P186

Antigona: “eu tot am să-l îngrop, e așa frumos să mori cu sufletul împăcat”.

În teatrul elenic obiceiul era ca piesele să se joace când răsare soarele. P188

Mor cam toți până la urmă. 

Sunt nechibzuiți. “Chibzuința-i har zeiesc și cel ce o va primi în dar va fi găsit și taina fericirii”. P245

Și pentru a înțelege tragedia lui Sofocle că e necesar a fi prezentat fondul de credințe și superstiții ancorate în conștiința socială veacului al cincilea înaintea erei noastre.

În secolul al cincilea înainte erei noastre Atena devenit conducătoarea spirituală a Greciei întregi. Ca formă de organizare politică era o democrație sclavagistă. Influența morală, concepțiile și modul de a gândi erau specifice fondului de credințe și superstiții. S-a trecut de la dreptul penal familiar, specific orânduirii comunei primitive, la dreptul penal de stat. Iar cine nu credea în zei era omorât. 

Acțiunea tragediei Antigona, una din cele mai de seamă realizări ale genului grec, se sprijină pe această credință fanatică în datoria rudei de sînge de a-și îngropa mortul. P254

În analiza intențiilor criminale nu exista un criteriu între drept și nedrept; între greșeală voluntară și cea involuntară.

Societatea primitivă era interesată numai de faptul că cel ce săvârșea crima era un om impur, afectat de o mânjire de care se puteau fi contaminat toți cei care veneau în contact cu el.

NIKE este personificarea biruinței la vechii greci.