poezie scrisă între 21-23 aprilie 2024

Ca o pisică alungată și bătută, 

Ce mereu se tot gudură, doar-doar să primească o mângâiere 

Așa, printre bobârnace și picioare.

Sunt 2 variante – disocierea și tânjirea chinuită după ce îți lipsește mai tare 

Metaforic mă fac ghem de amărăciune 

În soba sufletului meu mai mocnește un tăciune 

Din când în când mai aprinde câte o văpaie 

Uneori din ea scapă un foc de paie 

Alteori un zdravăn incendiu,

de dor mistic și concert 

Să mă conectez la un subiect 

Al iubirii mele, 

Să fiu obiect și subiect și dramă și mumă și Apollo

În iubirea cuiva 

Împletită cu a mea 

Plâng de îmi sar ochii cu al meu dor neostoit 

Sunt un splendid cameleon și nu am iubit niciodată cinstit 

Am plâns doar de furie și durere în fața cuiva 

De iubire doar în singurătate 

Ce mă fac, ce mă fac? 

Ca blestemul să-l desfac? 

Să mă inspire până la adorație.

Și să inspir

Momentan doar expir 

Și îmi curg lacrimi de deznădejde și bucurie 

Măcar că vreau așa ceva 

Aprig și sideral 

Mă visez în ritmul bazal 

La care au acces toți normie, toți amărâții 

Da și culții și prosperii

Numai eu nu, la 39 de ani nici măcar dragostea adolescentină nu mi-am trăit-o ca lumea 

Frică, disociere, hedonism, cinism

O cupolă de sticlă în care zace o inimă săracă 

De n-a avut parte niciodată de telenovosticul “te iubesc” 

Doar cu role play, o distanță clinică, a putut

Să probeze apa catharsis-ului

teatral și împărtășit, 

trebuie depășit 

Vom muri și vom vedea 

Disperarea pustiește lăcrămat momentan 

De m-ar ține și pe mine în brațe cineva să plâng 

Dar nu pot să o fac decât singură 

Zeilor, vă implor, lăsați-mă și pe mine să trăiesc!

Mă cac pe turnul meu din sarcofage emoționale 

Nucleare 

Crucea lui, e vechi, e din terțiar

Azi trăim în cuaternar 

Am

Învățat să am grijă de oameni 

să aibă și unul grijă de mine.

Conviețuirea în 2 să nu mai fie pacoste 

Pică turnul, drama e momâie

Fac bube dulci de dragoste

Armonia se ține de mine ca o râie.