Exercițiu de inspirație 

A venit Ingmar Bergman 

La noi, la cercul de poezie 

Și ne-am închinat mai ceva ca la Hristos 

Ion Iliescu a fost însă un ticălos 

S-a crezut marchizul Sade 

Și-a scris cu zeamă de caca 

La ședința de caligrafie 

De încă mirosea temeinic 

Și Domnu’ Bergman 

Parcă strâmba pe alocuri din nas 

Noi ne înghionteam 

Noroc că Petre Roman a scris o iluzie bună 

Și-a vândut-o ieftin marelui regizor 

A fost cu mult peste așteptări. 

Mai că voia Ingmar să îl ia de nevastă 

Uitase și de copii și de timp 

S-au privit intens și cu sens 

Păcat că mai eram și noi pe acolo

Dornici de cunoașterea și inspirația monstrului sacru 

Care își găsise muză

Noi, pauză, ecluză

Nu vrem bani, nu vrem valută 

Vrem ca Roman să ne fută

Noroc că mă joc. (Bonus Track)

De ce eu?

De ce poezie?

Pentru a avea în ego sinergie?

Poate mare și elegantă sindrofie?

Să încerc de absolut a mă apropia în simetrie? 

Norocul de a scrie e o iluzie 

Inteligenta artificială deja scrie mai bine pentru mase

așteaptă cu privirile hulpave să își uite amărăciunea normalității 

mă amuză 

Poezia mă ajută să îmi structurez mai bine narativele 

Cu cât mai diversă, cu atât mai bine 

Și bonus track narativă și confesivă 

Să își lase omul acolo sufletul pictat în cuvinte 

Să îi fie pentru neuroni morminte 

Am mulți zei și multe muze 

Dar îi gătesc molecular 

Nu se mai știe cine și cum e

După ce l-am introdus pofticios 

Meticulos 

Voios 

În centrifuga mea cu putere mare de procesare 

vă invit la instigare 

În zare 

Vreau să câștigăm toți 

Apoi să râd pe săturate 

Și să plâng pe înfundate 

Să nu-mi uitați privirea 

Iubiți-vă devenirea 

Poate într-o zi îmi întâlnesc și eu iubirea vieții 

De nici poezie nu o să mai scriu