Seara OPEN mic


A fost a patra ediție, câtă erudiție 

Dar și ce hârcă, cât amuzament

Mai că mi s-a aprins un nou filament

Cică la chinezi 4 e cifra morții și nu o pun nici la etaj, nici la lift.

Vă rog, nu îmi dați cu flit!

Adică nu mă alungați. 

Așa credeam eu că înseamna când se pocnea din degete la argați

Vai uite că la intelectuali e semn de apreciere și respect,

Oare să mă obișnuiesc, să nu mă atac direct?

Una peste alta boarea poeziilor celor 70 de suflete prezente 

Mi-a format aproape noi sinapse coerente 

Am rămas cu niscaiva fragmente 

Mai mult sau mai putin pertinente.

Vreau sa învăț și alte cadențe și reverențe

Să mă pot exprima in rafinate frecvențe

Ai de pula mea coaie cât poate să îmi placă imprecația.

Ups, m am încurcat, poate era antiteza 

Ai de hristoșii lu bunicu, la română mereu mituiam teza.

Da a mers și așa, uite acum îmi ascultați poezia 

Ce poate vă ajuta să nu ii dați cu amnezia

Și să uitați de ediția 4, sfânta treime și încă o ceva, un cât, un cum.

Cătă cauta la infinit salvatori și călăi.

A trecut acolo pe ilustrată

Pesemne a fost in public și nu a făcut-o la microfon lată

Însă mulți au făcut performanță reală

Sa îmi ghideze calea ca aurora boreală

Vrei să mă faci îngerul tău rusesc?

Promit să învăț mult, să nu greșesc.

Ritm carnavalian? Ritm carnavalesc 

Asta dă Avânt perpetuu impetuos 

Ma uit la voi in suflete, e frumos.

Lumea ce plânge la nunți și joacă pe morminte.

Ah ce le place unora sa facă din traume lucruri sfinte!

Voia sa existe in eternul sufletului părinților ei, ce tremură când o văd. 

Și eu pe mama chair azi o revăd.

Nu vrea sa fie ei.

Eu știu ca sunt ca ei, genetic

Wow dopamina o mănânc frenetic.

Poarta creației acoperită de droguri și informație 

Asta da, chiar mi-a pus la inspirație extra fracție

Actul sexual ca act suprem al intimității și al puterii

E o perspectivă. Poate de nădejde.

Ii pare rău ca in lume nu mai exista frageda blândețe

Da frumos, și ca este specială.

Aici m-a rupt.

M-am saturat de excepționalitate

De la pașoptiști parte in parte 

De la școală, de la Românism, de la semănătorism.

Îmi place să fiu high pe umilință

Ca un marginal să fac căință

Să pot duce când aflu 

Că Tati a reușit sa ii modeleze sufletul de plastic

Plastice consum Barbie ritm fantastic 

Mă ajuta serile voastre sa le pun pe portativ 

Mulțumesc. Evocativ.

Noiembrie 2022