Am eu încă reactor
Și mă desfăt cu expunerile sufletești
Transpuse mai mult sau mai puțin poetic
Dar am pățit-o
Mi-au scos un ovar, un chist mare și apendicul și încă un chist mic
Acu 3 săptămâni
Sunt în recuperare
Țin postul pastelui
Fără alcool și fără orgasme
Ia uite cum mă fericesc eu acu fără spasme
Mai o seară poetică
Mai un afect
Mai un suflu moral
Zero visceral
Nu-mi permit sa visez astral
Ca deja am și medicație de la psihiatru
Cipralex lyrica rivotril
Au fost și anxiar și lexotan
Stau Acu pe 2 perne
Pe jos, la seara poetică, OPEN mic
Și ma desfăt cu perspective mai mult sau mai puțin eterne
Vor să mi ia pernuța
Ca sunt mulți, cre că aproape 100 de suflete
Îngrămădite într-o cameră a unui bar destul de underground
Nu mai fac eu prin mulțime uța uța
Ca la edițiile anterioare
Că mă cam doare la operație
Cumințică stau cu picioarele drepte
Ca să mă incomodeze cicatricile mai puțin
și fac galerie la poezie
Ca e mai multă lume ca oricând
Mișuna toate stările
A început și muzica, nițel și mustrările
Da e bine că lumea scapă de îmbâcseală și frică
Poate nu e etică
senzația mea că le consum sufletele
Tuturor celor ce-și expun stările visele și petele
Uneori si râsetele
Aici și acum
Mai mult sau mai puțin în ordine
Îmi place enorm șaorma asta cu de toate
Literare umane ironice meta post
Multă sănătate la organizatori
Și la cât mai multe adunări similare
Poezie scrisă în timpul celei de-a 8a serate OPEN mic organizate de ăia cu poezia. Pe 27 Martie 2023