Routlege, ARK edition 1984
Mary Douglas construieşte un cadru de interpretare a genezei „spurcăciunii” în funcţie de caracteristicile specifice fiecărei culturi. Influenţată de ideile profesorilor ei (Sirnivas şi Franz Steiner) îmbrăţişează abordarea sistemică : simbolurile nu pot fi înţelese izolat ci în relaţie cu structura totală a culturii studiate. De exemplu, ritualurile privind murdăria şi curăţenia nu sunt aberaţii ale religiei, ci crează unitate în experienţă, care capătă semnificaţie pentru cei ce fac respectivele ritualuri.
Orice cultură are reglementări privind ideea de murdărie. Deşi la nivel de simţ comun(european) murdăria e asociată bolii, la nivel mental ea înseamnă dezordine. Să elimini murdăria nu e o mişcare negativă, guvernată de frică, ci un efort pozitiv de a organiza mediul înconjurător.
Mecanismul de interpretare construit de Mary Douglas are la bază sistemul comprehensiv al poluării şi purificării pe care îl aplică culturii primitive prin diverse cadre teoretice de interpretare (paradigme) puternice la vremea când a scris cartea: psihologia gestaltistă, structuralismul, funcţionalismul, intercaţionismul simbolic, psihanaliza.
Murdăria este definită ca o categorie reziduală a sitemului de reprezentări general valabil, o negaţie a schemei normale de clasificări sau element de noutate ce nu beneficiază de o clasificare(prin urmare nu intră în schemă), o ambiguitate, anomalie.Poluarea su murdăria nu este un evenimet izolat, ea nu poate apărea fără a exista în prealabil un sistem de ordonare a lucrurilor.
Curăţenia este ordinea, lumea stabilă, în care obiectele au forme recognoscibile şi sunt permanente. Ea poate fi văzută ca perfecţiune, sfinţenie, bunătate, justiţie, morală, sacralitate.
Cultura este reprezentată de valorile publice, standardizate ale unei comunităţi care mediază experienţa indivizilor prin diverse categorii subsumate unei ordini prestabilite.
Cadrul de analiză întocmit de ea poate fi aplicat nu numai structurilor culturale „primitive”, ci şi oricărei culturi aşa-zis moderne, în funcţie de cei 7 paşi ai deconstrucţiei culturale. Spunaceasta, deoarece ulterior publicării acestei cărţi Mary Douglas a depus eforturi în cercetarea unor domenii exterioare antropologiei, cum ar fi analiza riscului şi mediul, cadrul instituţional, consumul şi politicile de bunăstare.
Paşii deconstrucţiei:
1. Decentrarea de propria cultură, pentru a preveni teoretizările cu o puternică tentă etnocentrică. Societăţile şi culturile trebuie comparate în termeni de diferenţe. Atunci când diferenţele sunt gândite, trebuie luate în calcul propriile diferenţe pornind de la principiul kantian „gândirea se poate înălţa atunci când se eliberează de lanţurile propriilor ei condiţii subiective”
2. Cercetarea studiilor anterioare privind subiectul analizat. Porneşte prin a evidenţia crezul lui lui Frazer privind gândirea primitivă şi anume confuzia permanentă dintre necurat şi sfânt. Mary este de acord cu respectiva conceptualizare, însă nu o vede neapărat ca piatră de temelie a gândirii sălbatice, pentru că este elaborată în opoziţie cu normele culturii europene şi nu în funcţie de contextul specific al culturii analizate. Îl critică pe Frazer, pentru că vedea magia ca un rezultat al inabilităţii individului de a distinge propriile asocieri subiective de realitatea obiectivă, o idee preconcepută, dominată de spiritul epocii sale. Dă exemplul studiului lui Robertson Smith „The Religion of the semites”, unde este reliefată importanţa înţelegerii religiilor unor triburi obscure, pentru că înţelegerea lor luminează înţelegrea naturii omului şi a experienţei religioase. Religia nu e de natură speculativă, cum credea un alt antropolog de secol 19, Tylor, ci e înrădăcinată pe valorile morale ale vieţii în comunitate. Mary îi dă dreptate lui Durkheim, în privinţa menirii ritualurilor de a crea şi a controla experienţa prin forţe imateriale ce au embleme materiale generate de procesul social.
3. Definirea religiei.
Credinţa religioasă ia naştere în funcţie de diverse nevoi fundamentate biologic(apartenenţă, afecţiune) şi social(economie, interzicerea incestului, ordonarea mediului înconjurător) şi are ca scop păstrarea(conssrvarea) şi bunăstarea unei societăţi, pornind de la un set de valori comun acceptat şi o conştiinţă colectivă. Orice religie trebuie să penduleze între cei doi poli ai existenţei, interior, exterior. Se poate spune că religie este o sumă de ritualuti cuantificate, general acceptate şi polarizate
4. Definirea ritualului. Un ritual este un act simbolic extern, care îşi extrage semnificaţia dintr-un set de simboluri general acceptate la nivel individual intern. Ritualurile crează o realitate care nu ar exista fără ele. Este imposibil să existe relaţii sociale fără acte simbolice. De exemplu prietenia nu poate exista fără ritualurile de prietenie, cum ar fi celebrarea zilelor de naştere sau alte evenimente la care se participă împreună şi regulat. Acţiunea simbolică(ritualul) e:
a) un mecanism de centrare, delimitare, memorare şi de control al experienţei. Ritualul ajută la selectarea experienţelor pentru concentrarea atenţiei, coordonând creierul cu corpul
b) o metodă prin care se crează unitate în experienţă.
c) O raţionalizare a emoţiilor – externalizează experienţa, modificând-o totodată
5. Definirea magiei. Magia este un sistem de acţiuni simbolice, ce sunt ţinute pentru presupusa lor eficacitate în modificarea cursului evenimentelor, eforturile omului de a manipula forţele naturii în mod direct. Magia a fost un termen vag, descris foarte mult, dar niciodată definit riguros [Mauss- magia nu e o clasă particulară de ritualuri, ci corpusul ritualurilor şi credinţelor primitive; Frazer – magia e un simbol eficace; Malinovski – magia ca expresie a emoţiilor individului]. Pentru că nu emană dintr-un set de valori anterioare, fiind puternic centrată în prezent, se află în afara categoriilor uzuale de calsificare, preformerul actelor magice fiind de cele mai multe ori o persoană „spurcată”. Deşi la nivel de simţ comun magia este asociată religiilor primitive, de fapt ea este doar o parte integrată ce se ocupă cu gestionarea evenimentelor neprevăzute sau pe care alte forme ritualice nu le pot altera.
6. Gestionarea anomaliei. Anomalia poate fi văzută ca o categorie reziduală a unei ordini deja acceptate sau ca începutul uni nou sistem de ordonare. Culturile gestionează anomalia astfel:
a) încearcă să o reducă
b) încearcă să o controleze fizic( gemenii omorâţi la naştere în anumite triburi din Africa)
c) evitarea anomaliei cimentează definiţia lucrului căruia ea nu i se conformează
d) anomalia poate fi foarte periculoasă, drept urmare produce anxietate
e) simbolurile ambigue(anormale) sunt uneori utilizate în ritual, cu acelaş scop cu care sunt utilizate în poezie, pentru a îmbogăţi sensul sau pentru a atrage atenţia asupra altor nivele ale exitenţei. Un exemplu este mitul Trickterului prezent la indienii Winnebago. Trickterul este o fiinţă ambiguă, anormală pentru că nu are propria conştiinţă şi-i vorbeşte anusului său ca şi cum ar fi o fiinţă separată. În funcţie de situaţie şi de cum este gestionat, el poate potenţa asu negativiza experienţa celui care îl întâlneşte, pornind de la faptul că el le vorbeşte atât lucrurilor(obiecte, animale) cât şi oamenilor identic, fără discriminare.
Culturile primitive sunt puternic legate de mitul tricksterului(de anomalie şi ambiguitate) prin faptul că sunt nediferneţiate, mizându-se pe ideea că limitările fiinţei umane nu se cunosc. Au o doză mare de subiectivism şi personalizare cuantificată prin centrarea la nivel individual – faptele sunt explicate în termeni de noroc şi ghinion, omul poate influenţa mediul înconjurător, pentru că nu se diferenţiază prea mult de el, e parte integrată a universului.
7. Analiza compoarativă a religiilor în funcţie de complexitatea instituţiilor sociale. Deşi multă vreme s-a crezut că lumea primitivă este rezultatul contemplării şi speculaţiei, ea este de fapt, apanajul unor instituţii specifice. Diversele tipuri de gândire sunt fondate pe diverse instituţii sociale. Instituţia este definită ca mecanismul de definire şi rezolvare a unei probleme dată de un spaţiu constant. Lumile primitive sunt mai puţin complexe, conturarea instituţiilor lor depinzând în cea mai mare măsură de mediul înconjurător supus legilor hazardului. Modernitatea are instituţii fixe, cu reguli fixe, care nu depind de mediul înconjurător ci, de comportamentul independent al banilor. Astfel lipsa de predictibilitate a realităţii exitentă la primitivi e transpusă în cursul aleator al banilor.
În concluzie se poate spune că Mary Douglas în Purity and Danger te face să debitezi asupra întregii structuri a ordinii şi dezordinii(puritate şi mizerie), luată în considerare în funcţie de geneza, evoluţia şi circumstanţele ce au influenţat-o.